Tezaurul României, păstrat de ruși. Cine este vinovat că se află încă la Kremlin și nu-l vom mai vedea niciodată

Istoria tezaurului României, o odisee ce cuprinde decenii de negocieri, speranțe spulberate și diplomație eșuată, rămâne una dintre cele mai dureroase pagini în relațiile româno-ruse.

Această saga a început în timpul Primului Război Mondial, când, în fața avansului trupelor Puterilor Centrale, guvernul român a decis să trimită o parte semnificativă a tezaurului național în Rusia pentru păstrare. Promisiunile de restituire făcute de Rusia au rămas, în mare parte, neonorate, transformând tezaurul într-un simbol al promisiunilor trădate.

Eșecuri istorice și continuitatea politicii rusești

Atitudinea Rusiei față de tezaurul României nu s-a schimbat semnificativ de-a lungul timpului, indiferent de regimul politic de la Kremlin. De la Rusia țaristă, prin era sovietică, și până în zilele noastre, sub conducerea Federației Ruse, trufașa indiferență și desconsiderarea drepturilor României asupra propriului patrimoniu au fost constante. Declarațiile recente ale unor oficiali ruși, care trivializează importanța acestui subiect, nu fac decât să perpetueze o tradiție veche de dispreț și negare a justiției.

Rolul liderilor români în saga tezaurului

În ceea ce privește rolul și eforturile liderilor români în recuperarea tezaurului, imaginea este complexă și nuanțată. Încă de la decizia inițială de a trimite tezaurul în Rusia, luată sub presiunea circumstanțelor de război, până la negocierile dificile și adesea inegale cu URSS și apoi cu Federația Rusă, liderii României au oscilat între speranța recuperării și realpolitik.

De la Brătianu la Ceaușescu: Încercări și eșecuri

Ion I.C. Brătianu și guvernul său, într-un moment de profundă incertitudine, au optat pentru o măsură disperată, crezând în bunăvoința și onoarea Rusiei. Promisiunile ulterioare, inclusiv cele făcute de liderii sovietici Lenin și Trotki, au fost rapid invalidate de realitățile politice. Eforturile liderilor români din perioadele ulterioare, de la Gheorghiu-Dej, trecând prin perioada Ceaușescu, și până la negocierile din timpul administrațiilor Iliescu, Constantinescu și Băsescu, au fost întâmpinate cu promisiuni neîndeplinite sau refuzuri categorice.

Diplomație, realpolitik și speranțe neîmplinite

În ciuda tuturor demersurilor diplomatice, de la tentative de negociere directă la încercări de a atrage atenția comunității internaționale asupra acestei nedreptăți, tezaurul României pare să fie condamnat la o veșnică captivitate în Rusia. Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a subliniat necesitatea unei abordări perseverente, inspirată de exemplul Suediei, însă chiar și acest nou capitol pare să fie doar o altă etapă în lunga serie de eforturi fără rezultat.

Un simbol al relațiilor dificile dintre România și Rusia

Tezaurul României la Kremlin nu este doar o problemă de patrimoniu național pierdut; este un simbol al relațiilor adesea tensionate și complicate dintre România și Rusia. Reprezintă, de asemenea, o lecție amară despre limitele puterii mici în fața unui vecin puternic și adesea intransigent. Povestea tezaurului reflectă, în microcosmos, dinamica mai largă a politicii internaționale, unde dreptatea și moralitatea se ciocnesc adesea cu realitățile puterii și intereselor naționale.

În cele din urmă, saga tezaurului României rămas la Kremlin este o narativă despre speranță, trădare și căutarea neîncetată a justiției. Este o poveste care vorbește despre eforturile unei națiuni de a-și recupera o parte esențială a identității și patrimoniului, în fața indiferenței și obstrucționismului unui puternic vecin. În pofida tuturor obstacolelor, ea rămâne un capitol deschis în istoria relațiilor româno-ruse, unul care, poate, într-o zi, va cunoaște un final drept